În viaţa cotidiană, în domeniul vieţii sociale ne punem mereu întrebarea:
- de ce un individ alege o anume activitate şi nu alta?
- de ce alege activitatea sportivă, ce-i oferă, în ce scop o face, care este motivaţia, ce-l trimite către o astfel de acţiune?
Pentru cei mici, răspunsul poate fi: mişcarea, jocul, libertatea de a "zburda" în voie, satisfacţia întrecerii, cunoscând că activitatea de bază a lor este "joaca".
Motivaţia o putem înţelege astfel ca pe nişte trimiteri spre o acţiune. Sportul de performanţă însă nu mai este o "joacă", el presupune voinţă, renunţări, eforturi intense, stres repetat, privaţiuni de la unele activităţi fireşti.
Pentru ce toate acestea, cu ce poate compensa sportul atatea "suferinte"?
Unii dintre teoreticienii sportivi releva motivele pentru care tinerii practica sportul :
1. Nevoi motorii (nevoia de a cheltui energie, nevoia de mişcare);
2. Afirmarea de sine (condiţii favorabile ale afirmării de sine);
3. Căutarea compensaţiei (complementară şi de echilibru);
4. Tendinţe sociale (nevoia de afiliere, dorinţa de integrare);
5. Interesul pentru competiţie (nevoia de succes, de a se compara cu alţii, nevoia de a se opune altuia, dorinţa de neprevăzut, plăcerea trăirii concursului, tensiunii lui etc);
6. Dorinţa de a câştiga (dorinţa de posesiune - loc în clasament, glorie, recompense materiale);
7. Aspiraţia de a deveni campion (exigenţă, autoafirmare, interese materiale, influenţa altora);
8. Agresivitate şi combativitate (adversitate, agresivitate, combativitate);
9. Dragoste de natură (lupta contra naturii, contemplarea , naturii);
10. Gustul riscului (jocul cu viaţa, nevoia de a fi în situaţii periculoase, nevoia de a-şi arăta curajul);
11. Atracţia către aventură (dorinţa de neprevăzut, dorinţa de rezolvare a unor situaţii limită).
Conform specialiştilor, motivele activităţii sportive sunt de două tipuri:
- intrinseci (plăcerea produsă de activitatea respectivă, nevoia de afirmare, compensaţii etc);
- extrinseci (recunoaştere, recompensare, satisfacţii de altă natură, curiozitate etc).
Cele două constituie condiţia de bază a practicării sportului şi a tendinţei spre performanţă.
În cele ce urmează ne vom opri în continuare asupra principiilor specifice utilizate şi în alte domenii de activitate generatoare de alte tipuri de performanţă (muzică, balet, circ, etc), implicate serios în practica antrenamentului sportiv, în cunoaşterea şi respectarea legilor care guvernează procesele de adaptare.
Ne gândim la adaptarea organismelor vii la excitanţii exteriori care se repetă sub forma solicitărilor fizice. Adaptarea legilor la specificul antrenamentului sportiv a permis formularea principiilor lui biologice. Aceasta este opinia prof. dr. Miron Georgescu - medic sportiv de performanţă şi antrenor ai echipei naţionale de volei fete, vicecampioană europeană.
Aceste "completări" la principiile antrenamentului sportiv nu se vor o alternativă la acestea, ci doar nişte precizări, unele "noutăţi" chiar în metodologia pregătirii sportivului, dar şi a antrenorului care devine astfel consilierul propriei sale pregătiri. Abordarea este impusă de mai multe raţiuni, întrucât practica a evoluat, obligând teoria antrenamentului să-şi reconsidere ipotezele.